MOXIBUSTIA – TERAPIA MOXA; TRATAMENTE
S-ar putea ca moxibustia să fie o metodă de tratament mai veche decât acupunctura. Cel puțin așa susțin numeroși cunoscători ai medicinei tradiționale chinezești (MTC). Este o tehnică de tratament care stimulează prin căldură anumite puncte, în fapt acele puncte de acupunctură, iar astfel se produce reechilibrarea canalului energetic. Respectiv energia Qi este readusă spre nivelul și starea ei inițială.
Așadar, stimularea prin căldură are efecte analgezice și vindecătoare și acționează direct asupra meridianului energetic. Terapia cu moxe este în fond o formă de acupunctură.
Moxa, proprietăți și mod de aplicare
Moxa este elementul combustibil care furnizează acest tip de căldură terapeutică și este de fapt o plantă uscată, substanța vegetală a acesteia fiind arsă. O caracteristică a acesteia este și aceea că arde destul de încet. În același timp, pe lângă căldura cedată meridianului energetic, se transmit și proprietățile terapeutice ale plantei.
Medicina tradițională chineză consideră că planta ideală pentru moxibustie este „artemisia vulgaris”. Respectiv „pelinul negru” românesc. De fapt și în tradiția populară românească pelinul este considerat a fi un remediu natural valabil pentru mai multe afecțiuni.
Moxibustia este totuși o practică mai puțin cunoscută în țările europene.
Aplicare și modalități de tratament cu moxe
În MTC se obișnuiește ca moxa să fie aplicată în punctul de acupunctură și în mod direct. Adică un mic ghemotoc din planta uscată este aplicată direct pe piele. Este considerată însă o metodă ceva mai dureroasă deoarece provoacă beșici de la ardere și în timp chiar cicatrici, acesta fiind motivul pentru care europenii nu o prea folosesc.
Tot o modalitate directă de aplicare a moxei este arderea de către terapeut a moxei în apropierea pielii. Moxa, de forma aproximativă a unui baton (sau țigară de foi dacă doriți), este arsă în proximitatea pielii până ce pacientul simte starea aceea de bine caracteristică dată de revigorarea energiei Qi.
O metodă indirectă de a folosi moxa este cea în combinație cu acele de acupunctură. Astfel, elementul combustibil este fixat în capătul acului, acesta fiind introdus prin piele în punctul de acupunctură. Căldura este transmisă prin intermediul acului direct meridianului energetic. Pe care, conform MTC îl încălzește și-l revigorează. Reechilibrarea acestuia provocând starea de bine, efectul analgezic și de cele mai multe ori vindecarea.
Minimoxele autoadezive se aplică direct pe piele, în punctele de acupunctură. Efectul resimțit de pacient este similar cu cel din acupunctura clasică. Această metodă ar mai avea și avantajul că se reușește transmiterea prin piele și a uleiurilor volatile din elementul combustibil.
Recomandări și tratamente prin moxibustie. Beneficii obținute
Una dintre cele mai folosite aplicații ale moxibustiei este cea de inducere a relaxării. A obținerii unei stări de bine și reconfortare după sau în timpul convalescenței după boli epuizante. Acest tratament este folosit și în compensarea pierderilor de energie datorate bolilor cronice împovărătoare. Moxibustia este utilă și la afecțiuni de genul:
- astm cronic, bronșită cronică;
- astenii, nevralgii, dureri de cap;
- depresii;
- indigestii, tulburări ale sistemului digestiv;
- infecții urinare;
- răceli;
- dureri ale articulațiilor.
Primul mare beneficiu resimțit este starea de confort a organismului. Apoi, moxibustia elimină sindromul de oboseală cronică.
De remarcat creșterea rezistenței sistemului imunitar al organismului. Pe cale de consecință o rezistență mai bună la bolile infecțioase.
Contraindicații
Una din contraindicații este în mod logic cea în care avem de-a face cu inflamații acute ale pielii. De asemenea în stările febrile și care induc o stare de nervozitate accentuată. În general nu este recomandată celor care se află într-o stare psihică de agitație.
The Mechanism of Moxibustion – Biblioteca Națională Americană